Când vine vorba de șoareci, o infestare poate deveni periculoasă pentru oameni. Aceste rozătoare nu numai că distrug multe lucruri pentru a-și construi cuiburile, dar pot purta și o mulțime de boli, care pot fi transmise cu ușurință oamenilor. Pot să se reproducă repede și infestările pot crește rapid, astfel că cel mai bun moment pentru a rezolva o infestare cu șoareci este atunci când colonia este încă mică. În caz contrar, problema va deveni mai gravă o dată cu creșterea coloniei. Modalitățile prin care puteți să scăpați de o infestare cu șoareci depind și de locul în care și-au făcut cuibul. Combaterea unei infestări la interiorul casei dvs. față de o infestare la exterior, sau în hambar, unde vă păstrați cerealele, poate implica diferite metode de control. Cu toate acestea, chiar dacă aveți de-a face cu o infestare în curtea sau în casa dvs., țineți cont că, în timp ce aplicați metode de îndepărtare, trebuie utilizate și cele de prevenire pentru a evita astfel de probleme în viitor.
Reducerea substanțelor atractive și ținerea șoarecilor la distanță
Este foarte important să învățați cum să reduceți substanțele atractive din jurul casei dvs., în special atunci când aveți de-a face cu rozătoarele, cum ar fi șoarecii și șobolanii. Ei intră în mod obișnuit în case în căutare de hrană și adăpost, deci, în cazul în care, fără să realizați, le asigurați hrana și adăpostul, atunci va fi dificil să scăpați de aceștia. Primul pas important în combaterea acestor rozătoare este să păstrați casa și curtea curate și să nu păstrați hrana accesibilă, ceea ce îi va determina în cele din urmă să se deplaseze în căutare de hrană în altă parte. Urmați aceste indicații pentru a menține casa curată:
- Măturați, aspirați și spălați podelele în mod regulat;
- Curățați imediat lichidele care s-au vărsat sau firimiturile de pe masă sau podele;
- Păstrați hrana pentru animalele de companie într-un loc sigur și nu o lăsați deschisă;
- Dacă animalul dvs. nu a terminat mâncarea, aruncați imediat resturile, deoarece mirosul va atrage șoarecii;
- Țineți mâncarea (în special cerealele) și hrana pentru animalele de companie în recipiente rezistente la rozătoare, cum ar fi borcanele de sticlă, deoarece șoarecii pot mesteca cu ușurință prin carton;
- Țineți coșul de gunoi sigilat și asigurați-vă că goliți și curățați coșurile de gunoi în mod regulat;
- Țineți coșurile de gunoi cât mai departe de casa dvs., deoarece șoarecii vor fi atrași de miros.
Pe lângă menținerea casei curate, ajută, de asemenea, să aveți o curte ordonată. Amplasarea peisagistică este, de asemenea, importantă, pentru că dacă șoarecii vă găsesc curtea atrăgătoare, nu va dura mult timp până vor găsi modalități de a intra și în casa dumneavoastră. Asigurați-vă că nu le dați posibilitatea de a găsi hrană sau adăpostul în curte, urmând următorii pași:
- Curățați fructele căzute din jurul casei;
- Tăiați ramurile și tufele, astfel încât soarecii să nu aibă locuri unde să se ascundă sau materiale pentru a-și construi cuiburi;
- Țineți stivele de lemn departe de casă, deoarece șoarecilor le place să-și facă cuiburi acolo;
- Curățați orice resturi pe care le aveți în jurul curții;
- Dacă aveți un alimentator pentru păsări, curățați suprafața de dedesubt și asigurați-vă că nu îl umpleți cu prea multă mâncare (dacă rămân resturi după hrănirea păsărilor, acestea vor atrage șoarecii);
- Evitați sursele de apă deschise în curte;
- Tăiați buruienile și distrugeți vizuinele;
- Dacă aveți cereale, cum ar fi grâu sau porumb, asigurați-vă că le țineți în containere sigilate etanș sau în încăperi care nu au fisuri în pereți.
Semne de infestare
După ce ați observat că aveți de-a face cu o infestare cu șoareci, trebuie să stabiliți gravitatea acesteia. Știind care este nivelul pagubelor vă poate ajuta să înțelegeți amploarea infestării cu șoareci și prin urmare, să stabiliți care este cea mai bună metodă de control pe care trebuie să o utilizați. Puteți stabili acest lucru verificând:
- Urme și excremente de șoarece;
- Urme de grăsime pe podea, pereți și uși;
- Găuri mușcate în cutii de carton sau în alte tipuri de pachete de produse alimentare;
- Cabluri electrice sau izolații care sunt mușcate;
- Zgomote de zgâriere în pereții casei;
- Cuiburi de șoareci.
Dacă unele sau toate aceste semne le întâlniți în casa dvs., puteți fi siguri că aveți de-a face cu o infestare gravă. Dacă sunt concentrate într-o anumită zonă înseamnă că ar trebui să vă concentrați pe acea zonă atunci când aplicați metodele de control; după găsirea acestor semne răspândite în casa și curtea dumneavoastră va trebui să aplicați o combinație de metode de îndepărtare pentru a vă asigura că îndepărtați vizitatori nedoriți. De asemenea, țineți cont că șoarecii trăiesc lângă o sursă de hrană, așa că e foarte important să o găsiți și să o eliminați pentru a găsi și extermina șoarecii.
Diferite tipuri de metode de control
Capcane pentru șoareci
Puteți utiliza capcane pentru a captura și elimina șoarecii din casa dvs. Cu toate acestea, capcanele sunt mai utile în cazul unei infestări mici, deoarece o capcană va prinde un singur șoarece o dată. Va trebui să stabiliți care este cea mai bună zonă pentru a o plasa și puteți face acest lucru urmărindu-le traseul. Prin împrăștierea pudrei de talc în apropierea zonelor afectate, veți putea vedea traseul preferat al șoarecelui și apoi puteți pune capcana lângă el. Puteți folosi ca momeală untul de arahide, nuci mici, sâmburi de cireșe sau chiar unt pe pâine. Ademeniți șoarecele în capcană folosind momeală. Asigurați-vă că o plasați corespunzător, astfel încât, odată ce șoarecele intră, să se declanșeze capcana și să fie prins.
Repelenți cu ultrasunete împotriva rozătoarelor
Acestea sunt utile în special atunci când doriți să îndepărtați, cât mai omenește posibil, șoarecii de casa dvs. Prin emiterea de sunete pe care numai rozătoarele le pot auzi, aceste dispozitive cu ultrasunete sunt perfecte pentru a îndepărta șoarecii. Acestea pot fi folosite în cazul infestărilor mai mari, deoarece vor afecta șoarecii la scară mai largă și pot fi folosite și ca măsură preventivă, după ce ați scăpat de o infestare. Dacă alegeți să utilizați un astfel de dispozitiv, va trebui să îl plasați în camera afectată, deoarece ultrasunetele nu vor trece prin pereți. Instalați cel puțin o unitate în fiecare cameră în care ați observat activitatea șoarecelui și asigurați-vă că toate camerele sunt cât se poate de libere, astfel încât sunetele să nu lovească nici un obstacol.
Repelenți naturali
Pentru a ține șoarecii departe, vă puteți face casa, de asemenea, inospitalieră pentru ei cu ajutorul mai multor repelenți naturali. Fie că este vorba de mirosuri pe care șoarecii le evită sau fie că aveți o pisică ca animal de companie, puteți să vă asigurați că în locuința dumneavoastră nu există șoareci.
Uleiul de mentă este cel mai potrivit pentru a fi utilizat, deoarece acționează ca un repelent natural. Intensitatea mirosului ține șoarecii departe și acoperă și orice mirosuri care ar putea atrage șoarecii în casa dvs. Puteți să-l utilizați sub formă de spray prin amestecarea cu apă sau puteți să picurați câteva picături de ulei pe bile de bumbac și să le păstrați în apropierea cutiilor de gunoi,a orificiilor de căldură sau a ușilor. Puteți, de asemenea, să creșteți plante de mentă lângă intrări. Uleiul de cuișoare poate fi folosit în același mod, deoarece are, de asemenea, un miros puternic pe care șoarecii îl vor evita.
Creșterea unei pisici ca animal de companie nu numai că vă va aduce bucurie, ci va fi și foarte eficient în lupta împotriva șoarecilor. Se știe că pisicile iubesc vânătoarea de șoareci și chiar și unii câini. Dacă alegeți să cumpărați o pisică, asigurați-vă că are instincte de vânătoare. Multe ferme folosesc pisicile ca metodă de control natural al șoarecilor, deoarece este o modalitate firească de a face față unei infestări de dimensiuni mici sau chiar medii. Încurajarea păsărilor să-și construiască cuiburi în curtea dvs. vă poate ajuta, de asemenea, să scăpați de șoareci. Dacă reușiți să construiți o cutie pentru cuibărit și să atrageți bufnițele, care sunt cunoscute că vânează șoareci, puteți să scăpați în mod natural de rozătoarele din curtea dumneavoastră. Țineți cont că șoarecii au un ritm foarte ridicat de reproducere, astfel încât o mică infestare se poate transforma rapid într-una mai mare. Este foarte important să se abordeze problema la timp, utilizând metodele necesare, în funcție de amploarea infestării.
Stații de momeală și capcane cu lipici
Acestea sunt pachete sigilate care conțin, în mod normal, pelete otrăvitoare. Acestea sunt învelite în plastic sau hârtie, ambalaje pe care un șoarece le poate mesteca cu ușurință, iar după ce mănâncă momeala, rozătoarele mor repede. Tipul stației de momeală depinde de tipul de rodenticid utilizat. Indiferent dacă folosesc un anticoagulant care perturbă capacitatea de coagulare a sângelui, un non-anticoagulant care obstrucționează sistemul nervos sau care generează un gaz toxic după ingestie, aceste tipuri de momeli au la bază substanțe chimice și trebuie manipulate cu grijă. Stațiile de momeală protejează animalele de casă și copiii de momelile otrăvitoare, acestea nu afectează alte specii decât cele vizate, dar chiar și așa, ar trebui să se recurgă la această metodă în ultimă instanță.
Capcanele cu lipici sunt, de asemenea, considerate a fi o modalitate inumană de capturare a șoarecilor; cu toate acestea, ele pot fi eficiente. Șoarecii care se blochează în capcane cu clei mor în mod normal în urma sufocării dacă nasul lor se prinde în adeziv; ei mor de foame sau chiar pot avea un atac de cord din cauza panicii prin care trec. Având în vedere că aceste capcane nu au o suprafață mare și în mod normal numai un șoarece sau doi pot fi prinși în mod simultan, este mai bine să alegeți o modalitate mai umană de a scăpa de aceștia.
Indiferent de metoda de control pe care ați ales să o utilizați, fiți conștienți de faptul că șoarecii se pot întoarce foarte ușor, mai ales dacă pot găsi în continuare elemente atractive pe proprietatea dvs. și mai ales dacă intrările nu sunt blocate. Asigurați-vă că faceți în mod constant verificări și eliminați orice ar putea să le asigure hrană sau adăpost și aveți grijă să aveți sigilate toate punctele de intrare în casă sau în garaj. Puteți utiliza calafat , vată minerală sau chiar plasă de sârmă din cupru. Îndesați-le în interiorul unei fisuri mai profunde și acoperiți-le cu calafat sau cu un alt material de sigilare, pentru a fi siguri că un șoarece mai persistent nu va mai putea să elibereze calea. Metodele de excludere sunt, de asemenea, importante, deoarece cu ajutorul lor veți putea să vă păstrați proprietatea fără rozătoare.
Utilizați diferitele abordări prezentate mai sus pentru a scăpa de infestarea cu șoareci, fie ea mică sau mare și nu uitați să folosiți diferite metode de control în același timp, pentru a vă asigura că toate suprafețele casei dvs. sunt acoperite și că toți șoarecii sunt îndepărtați. După ce ați scăpat de o infestare continuați să vă protejați casa aplicând măsuri de prevenție, pentru a fi siguri că nu se vor întoarce alte rozătoare și nu vor provoca o altă neplăcere. Pentru mai multe detalii despre cum puteți realiza acest lucru, vizitați articolul nostru despre ”Cum să previi o infestare cu șoareci” și vedeți ce altceva puteți face pentru a vă menține proprietatea fără rozătoare.
Ai o întrebare?
PUNE O ÎNTREBARE