Cum să scapi de purici

Purici Siphonaptera Cum să scapi de

Puricii sunt unii din cei mai enervanți dăunători, datorită efectului pe care îl au asupra gazdelor lor. Senzația de mâncărime care apare după mușcătura puricelui poate fi destul de o enervantă, în timp ce gazda încearcă să elimine puricele prin mușcătură, ciugulit sau zgâriere. Mușcătura provoacă, de asemenea, o mică umflătură, care seamănă cu mușcătura de țânțar si poate provoca, de asemenea, o boală numită dermatita alergică la purici, care poate fi întâlnită adesea la câini și pisici. Datorită frecventelor mușcături și zgârieri, poate provoca, de asemenea și pierderea părului și în cazuri extreme, poate apărea și anemia.

Purici Siphonaptera Cum să scapi de

Este dificil să ai de-a face cu o infestare cu purici, de aceea prevenția este esențială pentru a avea o viață fără grijă. Cu toate acestea, în cazul în care aveți de-a face cu neplăcerile pe care puricii le provoacă, în cazul în care v-au infestat casa sau ați realizat că vă afectează animalele de companie, trebuie să aplicați măsurile de control și trebuie să stabiliți nivelul de infestare și să aplicați metode de eradicare. Există mai multe moduri prin care puteți scăpa de purici, prin metode naturale și organice, cu ajutorul rețetelor făcute în casă, sau pentru un impact mai puternic, cu ajutorul insecticidelor.

Curățenia și igiena atunci când vă confruntați cu o infestare cu purici

Dacă ați văzut deja semne de infestare cu purici, trebuie să acționați imediat. Hainele care au intrat în contact cu puricii trebuie să fie spălate precum și toate celelalte elemente care ar fi putut intra în contact cu puricii sau cu animalele de companie infestate cu purici, cum ar fi așternuturile animăluțelor, așternuturile de pe pat, covoarele și carpetele pe care dorm uneori animalele. Va trebui, de asemenea, să curățați tapițeria și orice alte elemente care ar fi putut intra în contact cu infestarea. În cazul în care considerați că nu sunt recuperabile, mai bine aruncați-le. Temperatura de spălare sau de uscare a articolelor va trebui să fie ridicată, pentru a omorî adulții, larvele și ouăle. Aceștia, de asemenea, nu vor supraviețui în urma contactului cu apă cu săpun. Țineți cont că ouăle care rămân pe gazdă vor cădea și se vor aduna în paturi, haine, covoare, mașini și în orice loc prin care trece gazda, astfel încât trebuie să fiți atenți cu împrejurimile, odată ce ați descoperit infestarea.
Ca și în cazul multor alți dăunători, aspirarea poate fi o soluție, dar nu vă scapă în totalitate de problemele cu purici. Locurile în care trebuie să insistați cu aspirarea sunt cele în care nu ajunge lumina soarelui, orice loc în care găsiți resturi de purici, cum ar fi sânge și materii fecale și mobila tapițată. Înainte de a aspira covoarele, puteți presăra pe acestea sare, borax sau bicarbonat de sodiu și e bine să le lăsați așa timp de câteva ore. Acestea acționează ca un agent de deshidratare și usucă ouăle ascunse în covor, ceea ce va face mai ușor să le aspirați. Asigurați-vă că sigilați punga de la aspirator într-un sac de gunoi de plastic și duceți-o imediat afară într-un container de gunoi, pentru a evita ca puricii să se târască afară.
Asigurați-vă că nu aveți umiditate în casă, deoarece puricii se înmulțesc într-un mediu umed. Având în vedere că au nevoie de un procent de cel puțin 50% de umiditate pentru a supraviețui, puteți utiliza un dezumidificator, în scopul de a face casa supărător de uscată pentru purici.
Metode naturale și organice de a scăpa de purici.

Remedii de casă împotriva purecilor

Cele mai frecvente remedii de casă pentru prinderea puricilor sunt cele care implică detergentul de vase, acidul boric, pământul de diatomee sau diferite tipuri de uleiuri esențiale.
Metoda lichidului de spălat vase vă permite să construiți o capcană pentru acești dăunători. Puteți plasa o farfurie sau un castron umplut cu apă caldă în mijlocul camerei, mai ales pe timp de noapte, atunci când nu există multă activitate în casă. Adăugați lichid de spălat vase și puneți o lumânare aprinsă în mijlocul farfuriei sau a castronului. Lumina va atrage puricii și odată ce sar în farfurie, aceștia vor muri din cauza apei cu săpun. De asemenea, puteți spăla și animalele de companie folosind apă cu săpun, deoarece va ucide puricii ascunți în interiorul blănii lor.
În cazul în care vreți să folosiți mai degrabă un spray împotriva acestor dăunători, dar nu doriți să utilizați un insecticid cu aerosoli, vă puteți pregăti propriul spray, folosind un amestec de apă, oțet și suc de lămâie pe care le adăugați într-un pulverizator de presiune joasă. Folositi-l pentru a pulveriza covoarele, lenjeria de pat pentru animalele de companie, mobilierul, pardoselile, glafurile și colțurile casei în care nu puteți ajunge cu ușurință cu aspiratorul. Repetați acest procedeu timp de până la 7 zile, în funcție de gradul de infestare.
După cum s-a menționat mai sus, sarea este, de asemenea, un ajutor de nădejde atunci când vine vorba de lupta împotriva ouălor de purici. Aceasta poate acționa, de asemenea, ca un agent de deshidratare pentru purici și le usucă corpurile. Utilizați cea mai bună pulbere de sare pe care o aveți și presărați-o, mai ales pe covoare, lăsați-o să stea un timp, până la 48 de ore și aspirați după. Același sistem poate fi aplicat cu acid boric sau cu pământ de diatomee. Acestea două acționează, de asemenea, la fel ca și un agent de deshidratare și le provoacă puricilor moarte prin deshidratare. Acestea pot afecta adulți, larve și ouă. Cioburile ascuțite de siliciu din pământul de diatomee vor tăia exoscheletul puricilor, făcându-l să se usuce. Cel mai important aspect al utilizării pământului de diatomee este că nu este toxic pentru oameni sau animale, astfel încât poate fi folosit fără riscuri în interiorul casei.
Când vine vorba de utilizarea uleiurilor esențiale, puteți folosi ca remediu uleiul de eucalipt, uleiul de citronella, uleiul de lemongrass sau uleiul de arbore de ceai. Acestea îndepărtează de asemenea, căpușele, țânțarii și muștele negre. Puteți fie să le amestecați cu apă și să spălați podelele cu soluția rezultată, după aspirarea în prealabil sau puteți utiliza amestecul ca un spray. Rozmarinul ajută, de asemenea, atunci când este vorba de infestare ușoară, indiferent dacă îl utilizați sub formă de pudră, la clătire sau sub formă de ulei. De asemenea, puteți spăla câinele cu apa în care ați fiert rozmarin, sau puteți picura ulei pe gâtul animalului de companie, pentru a ține puricii la distanță.

Scăpați de puricii care v-au infestat animalele de companie

La fel cum dumneavoastră ați avea nevoie de o baie în cazul în care ați avea de-a face cu o infestare, la fel și animalele de companie trebuie să fie spălate bine și pieptănate. Apa cu săpun va ucide puricii ascunși în blana câinelui dvs, dar trebuie să aveți grijă dacă aveți o pisică infestată. Animalele de companie au nevoie de șampoane speciale atunci când încercați să-i scăpați de purici, deoarece nu toate tratamentele pentru câini funcționează și în cazul pisicilor. Unele pot avea reacții adverse, astfel încât este mai bine să vă adresați medicului veterinar. Spălați-le cu grijă și asigurați-vă că puricii nu sar pe cap în timp ce le spălați. Spălați bine zona gâtului, deoarece aici se ascund cei mai mulți purici, mai ales sub zgardă.
Va trebui, de asemenea, să pieptănați animalul de companie cu un pieptene special conceput pentru a extrage puricii din blana animalului dvs. Puteți apoi să clătiți pieptenele în apă cu săpun, deoarece astfel veți ucide puricii pe care îi adunați din blana animăluțului dvs.

Cum sa scăpați de puricii din curtea dvs.

O populație mare de purici poate apărea în curtea dumneavoastră din cauza zonelor umbrite precum și din cauza spațiilor greu accesibile în care animalele sălbatice își pot căuta adăpost. Puricii pot ajunge cu ușurință de la animalele sălbatice, pe proprietatea dumneavoastră și cel mai probabil vor ataca animalele dumneavoastră de companie. Pentru a evita ca o populație mare de purici să se dezvolte în grădina dumneavoastră, trebuie să tăiați tufișurile, să eliminați ramurile care atârnă jos și asigurați-vă că în curtea dvs. ajunge mai mult lumina soarelui. Puteți utiliza, de asemenea, diferite tipuri de insecticide cu efect rezidual, în cazul în care infestarea pare a fi mai mare decât s-a crezut inițial.
Asigurați-vă că eliberați curtea de orice resturi organice, tăiați gazonul în mod regulat și greblați frunzele căzute, astfel încât puricii nu vor avea un mediu primitor în care să se dezvolte. Cel mai bun mod este să tratați curtea, casa și animalele de companie în aceeași zi în care descoperiți infestarea, pentru a nu da puricilor posibilitatea de a trece de la un mediu la altul și de a continua să trăiască pe proprietatea dumneavoastră. Țineți animalele de companie de interior, după ce le-ați scăpat de purici, astfel evitați să se infesteze din nou.
Puteți curăța curtea de purici prin mai multe metode. Prin inundarea curții, veți reuși să ucideți atât larvele cât și ouăle și astfel finalizați ciclul de viață al puricilor. Apa va curăța, de asemenea, materiile fecale ale acestora, cu care se hrănesc larvele. Asigurați-vă că inundați zonele din jurul copacilor, a gardurilor, mobilierului de grădină sau zona de lângă cușca câinelui, deoarece acestea sunt locurile în care se pot aduna puricii.
De asemenea, puteți pulveriza curtea cu diferite tipuri de insecticide. Insistați pe zonele menționate mai sus, unde e cel mai probabil să se adune puricii și asigurați-vă că urmați instrucțiunile de utilizare ale insecticidului ales.
În cazul în care preferați o soluție mai organică, puteți utiliza nematozi. Aceștia sunt viermi microscopici care se hrănesc cu larvele de purici și cu alte insecte nedorite din curtea dvs. Aceștia reprezintă o soluție bună, mai ales că sunt inofensivi oamenilor, animalelor de companie, plantelor si gazonului. Se pot aplica sub formă de spray pe zonele infestate. De asemenea, puteți presăra și așchii de cedru, deoarece puricii urăsc mirosul puternic de cedru și astfel veți împiedica ca alți purici să ajungă pe proprietatea dumneavoastră.
Dacă preferați să utilizați metode chimice în interiorul casei dumneavoastră, aveți câteva opțiuni cu ajutorul pulverizatoarelor de ceață. Puteți elibera casa de purici utilizând această metodă, cu toate acestea, ar trebui să se utilizeze numai în situații extreme, în cazul în care infestarea a scăpat de sub control. Această măsură este extremă, pentru că va trebui să eliberați casa de lucruri, să acoperiți produsele alimentare, să dezactivați alarmele de fum și să părăsiți casa pentru câteva ore, deoarece va fi pe plină cu fum, care este periculos pentru dumneavoastră și pentru animalele de companie. După pulverizare, va trebui să aerisiți casa și să lăsați toate ușile și ferestrele deschise pentru câteva ore. Apoi va trebui să aspirați bine toate încăperile.

Așa cum am menționat și mai înainte, puricii sunt insecte dăunătoare de care este destul de greu să scăpați. Întotdeauna vor trebui să se aplice metode de prevenire, deoarece tratarea unei infestări cu purici va fi întotdeauna mai greu de realizat. Pentru mai multe detalii cu privire la modalitățile de prevenire a unei infestări cu purici, puteți citi articolul nostru „Cum să previi infestarea cu purici“.