Moliile reprezintă o problemă comună, fie că se găsesc în dulapul cu haine sau în cămară. Cele care preferă hainele, de obicei, se hrănesc cu materiale cum ar fi lâna sau mătasea. Poate fi destul de dificil să scăpați de molii, astfel că implementarea unor măsuri de prevenție a acestora reprezintă cel mai bun mod de a evita să aveți de-a face cu moliile.
De obicei, când vine vara, toate hainele de iarnă se sigilează și se pun deoparte într-un dulap și se uită de ele timp de câteva luni. Acest lucru oferă o mare oportunitate moliilor de haine de a se dezvolta, mai ales dacă au acces la haine de blană. Roiurile de molii apar de obicei în timpul verii și este suficient ca o singură molie să intre în dulapul dumneavoastră și să depună ouă, iar întreg dulapul va fi compromis. Când ies din ouă, larvele de molii se hrănesc cu materialele pe care le găsesc, ceea ce face dificil ca mai apoi să se poată salva ceva.
Semne de infestare
Atunci când aveți de-a face cu moliile de haine, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să recunoașteți prezența acestora, astfel încât să se poată lua măsurile corecte după aceea. Recunoașterea semnelor pe care le lasă este destul de ușoară, dar asta înseamnă că hainele dumneavoastră au fost deja afectate. Dacă descoperiți mici găuri în elementele de îmbrăcăminte, puteți fi sigur că moliile și-au găsit drum prin garderoba dumneavoastră deja. Asigurați-vă că verificați mai ales hainele din lână, pene, blană și mătase. În cazul în care hainele sunt prăfuite, decolorate sau au un miros de praf, acesta este de asemenea un semn al prezenței lor.
Având în vedere că trăiesc cu cheratină, care se găsește în fibrele naturale, cum ar fi lâna, cașmirul, mătasea sau blana, larvele de molii sunt cele care produc toate daunele. Cu un ciclu de viață de 65 – 90 de zile, o molie poate depune până la 40-50 de ouă în perioada aceasta. După ce eclozează, larvele încep să-și construiască vizuini în materiale, lăsând în urma lor pânze de păianjen. Dacă vedeți deja molii zburând prin jurul casei atunci puteți fi siguri că aveți o infestare de molii.
Curățenie
Ca și în cazul altor dăunători, păstrând casa curată poate ajuta. Având în vedere că preferă, de obicei, locurile întunecate și umede, asigurați-vă că aerisiți casa cât mai mult posibil, și, de asemenea dulapurile, pentru a le deranja mediul. Scoateți hainele și scuturați-le bine. Prin aerisirea acestora cel puțin o dată pe lună și prin curățarea și aspirarea bine a dulapului, puteți evita orice alte infestări. În felul acesta, nu numai că perturbați mediul întunecat și umed în care moliile se înmulțesc, dar de asemenea, eliminați orice ouă sau larve care nu au eclozat încă. Faceți tot posibilul să curățați totul din casă, nu numai dulapurile. Moliile pot mânca și țesăturile din covoare, carpete, perne, jucării moi sau tapiserii.
Asigurați-vă că rafturile și sertarele din dulapuri sunt curate de asemenea și acordați o atenție deosebită oricăror fisuri și crăpături în care ouăle sau larvele s- ar putea ascunde. Folosiți apă cu săpun sau un amestec de apă și oțet pentru a curăța pereții dulapurilor. Asigurați-vă că frecați bine, astfel încât să eliminați toate ouăle care ar putea fi prinse în crăpăturile menționate. De asemenea, aspirați totul bine, de sus în jos, inclusiv covoarele și zona dormitorului, sau oricare alt loc în care moliile își pot găsi un loc bun pentru a se ascunde. Mutați mobila și aspirați peste tot și apoi deschideți ferestrele și aerisiți camera. Aerul va împrospăta totul, iar moliile nu vor agrea acest lucru, deoarece acestea preferă camere calde, cu miros de mucegai, umiditate și întuneric.
Pentru a evita aducerea altor molii în casa dumneavoastră și pentru a le împiedica să se înmulțească în continuare, spălați-vă hainele și depozitați-le în mod corespunzător. Prin spălarea rufelor, evitați ca larvele de molii să se dezvolte și evitați ca adulții să depună alte ouă. Hainele murdare sunt preferate de aceste insecte, deoarece acestea se hrănesc mai degrabă cu țesături pătate sau transpirate. Asigurați-vă că hainele sunt întotdeauna curate atunci când le puneți în dulap, deoarece prin spălare veți elimina orice ouă depuse de molii. De asemenea, dacă aveți posibilitatea să le treceți printr-un uscător fierbinte, fără a le deteriora, puteți face acest lucru, deoarece temperaturile ridicate vor ucide orice larve de molii sau ouăle care ar fi putut scăpa. În cazul în care uscarea hainelor în acest fel nu este o opțiune, atunci, puteți pune hainele într-un congelator, înainte de a le pune înapoi în dulap. Păstrându-le în congelator pentru câteva zile, veți reuși, de asemenea, să ucideți ouăle, astfel că veți reuși să evitați alte infestări.
Nu uitați să curățați și lenjeriile de pat și prosoapele, precum și valizele, sacii și recipientele, pentru că dacă acestea sunt infestate veți infesta hainele din nou, cu ușurință, doar prin plasarea lor într-o valiză atunci când călătoriți.
După cum am menționat mai sus, articolele de îmbrăcăminte care sunt cel mai mult în pericol sunt cele de iarnă. Depozitarea lor în mod corespunzător poate evita dezvoltarea unei infestări. Puneți hainele pe care nu le purtați prea des, mai ales cele de iarnă, într-un recipient etanș. Protejați-le cu pungi de plastic, cutii sau cu orice alt tip de recipiente care nu lasă aerul să treacă. Prin depozitarea acestora în acest fel, moliile nu vor avea acces la haine și nici nu se vor dezvolta bine, din cauza lipsei de aer.
Repelenți naturali
Atunci când depozitați hainele în interiorul dulapurilor, puteți utiliza diferite tipuri de produse naturale care resping moliile, păstrând astfel dulapul în condiții de siguranță.
Prin așezarea unor bucăți de lemn de cedru în dulapul dumneavoastră puteți să țineți orice molii la distanță. Acestora nu le place mirosul puternic de cedru, astfel încât niște umerașe din cedru reprezintă cu siguranță o investiție bună. Piese sub formă de mingi pot fi agățate sau plasate pe rafturi și pliculețele cu chips-uri din cedru sunt o opțiune, de asemenea. Le puteți plasa printre haine, sau chiar în interiorul buzunarelor, pentru o protecție suplimentară.
Alte produse naturale de îndepărtare a moliilor sunt lavanda, menta, rozmarinul uscat, cimbrul, cuișoarele sau frunzele de dafin. Acestea pot fi plasate de asemenea în plicuri, legate cu o sfoară și atârnate în interiorul dulapurilor. Sau, la fel cum s-a menționat înainte, pot fi plasate între haine pentru o protecție suplimentară. De asemenea, puteți utiliza uleiuri esențiale obținute din aceste plante și puteți pulveriza acest amestec făcut cu apă în dulapul dumneavoastră, deoarece va acționa ca un factor eficient de îndepărtare a moliilor. Puteți aplica ulei de asemenea, pe o dischetă de bumbac și să o puneți în colțul unui raft. Puteți adăuga ulei atunci când mirosul dispare, menținând astfel în mod constant un element repelent în dulap.
De asemenea, capcanele cu feromoni sunt repelenți naturali pe care le puteți utiliza. Acestea sunt capcane care atrag și ucid moliile cu ajutorul unei substanțe lipicioase de care nu pot scăpa o dată ce au atins-o. Fără conținut de pesticide, aceste capcane folosesc momeli cu feromoni, cunoscuți de asemenea și sub numele de atractanți sexuali, pentru a captura molii. Acestea atrag moliile de sex masculin într-un recipient cu tavă care conține feromoni feminini. Moliile se prind de tavă și pulberea cu feromoni se fixează de corpul lor și astfel rămân blocate, punând astfel capăt posibilitățile lor de reproducere. Acestea afectează numai insectele care sunt vizate și reprezintă o modalitate eficientă de a controla populația dăunătorului vizat. De asemenea, funcționează și capcanele cu clei făcute în casă sau hârtia de prins muște dată cu ulei de pește.
Capcanele adezive pot avea, fie un atractant pe bază de feromoni care este irezistibil la molii, sau pot conține un atractant alimentar. Oricum, moliile vor fi trase la capcane și apoi vor fi prinse de adeziv. Este un mod sigur și ușor de a scăpa de molii, dar nu la fel de eficient, pe o scară largă, ca tratamentul cu aerosol sau ca tratamentul ULV, după cum veți vedea mai jos.
Repelenți chimici
Naftalina este cel mai comun repelent atunci când vine vorba de utilizarea substanțelor chimice împotriva acestor insecte. Naftalina conțin pesticide, care pot deveni periculoase pe măsură ce eliberează un gaz fumigant. Aceasta ar trebui să fie folosită numai în recipiente mici și nu trebuie lăsată pur și simplu prin sertare sau dulapuri. Și asigurați-vă că aerisiți hainele bine înainte de a le purta, în cazul în care au intrat în contact cu naftalina.
Atunci când aveți de tratat o infestare mare, naftalina nu este la fel de eficientă. Următorul pas pe care puteți să-l faceți în lupta împotriva moliilor este utilizarea unui pulverizator ULV sau a unui spray cu insecticid. Puteți utiliza Solfac AF, pe care îl plasați în mijlocul camerei. Fiind un dispozitiv cu auto-blocare, nu este necesar ca cineva să rămână în cameră. Porniți-l și părăsiți zona. Se recomandă ca încăperea să fie închisă pentru o eficiență maximă a dezinfecției cu aerosol. După 4-6 ore, timp în care insecticidul își face efectul, spațiul trebuie să fie aerisit timp de încă 1-2 ore, în funcție de curenții de aer. Dacă doriți să aveți cele mai bune rezultate, este important să deschideți și dulapurile și să vă întindeți hainele în cameră. În timp de aerosolul umple camera, insecticidul va ucide moliile din haine, fie ele în stadiul adult sau larvar.
Atunci când alegeți un tratament chimic împotriva acestor insecte, trebuie să fiți foarte atent, deoarece unele pot fi periculoase pentru familie sau pentru animalele de companie. După cum s-a menționat, vaporii de naftalină sunt toxici și otrăvitori. Nu uitați că naftalina este de asemenea și foarte inflamabilă.
Aplicațiile cu aerosol funcționează cel mai bine, în cazul în care acoperă zona potrivită, deși insecticidele, cum ar fi Permethrin, Pyrethroids sau Chlorfenapyr pot fi toxice pentru pești, pisici și alte specii.
Tratarea unei infestări cu molii se poate dovedi a fi o luptă dificil de câștigat, dacă nu sunt tratate toate zonele casei, dacă hainele nu sunt depozitate în mod corespunzător și dacă curățenia nu este corespunzătoare. Asigurați-vă că aveți casa întotdeauna curată, cu lumină naturală și că aerisiți camerele, dulapurile și alte spații înguste. Pentru a vă asigura că nu veți fi confruntați cu o infestare cu molii, aplicați metodele menționate în articolul nostru despre modurile în care puteți „preveni infestarea cu moliile textile“. Rețineți că întotdeauna prevenirea este cea mai importantă atunci când vine vorba de cele mai bune metode de îndepărtare a dăunătorilor.