Moliile de alimente, cunoscute de asemenea și sub numele de molii de cămară, sau moliile fructelor uscate, având denumirea științifică de Interpunctella Plodia, sunt cele mai comune specii de molii care se poate reproduce în interiorul caselor, dezvoltându-se ca un dăunător al diferitelor alimente care se găsesc de obicei în cămări.
Problema principală cu moliile de alimente – și principalul motiv pentru care sunt considerate dăunători majori în gospodărie – este faptul că prevenirea unei infestări poate fi destul de grea. Ouăle, larvele și moliile adulte pot intra în case nu numai prin mijloacele obișnuite, cum ar fi ușile și ferestrele deschise sau prin crăpăturile și fisurile din fundație, dar ele pot intra prin alimentele pe care le cumpărăm sau prin orice obiect străin pe care îl aducem în interior.
Cum să detectați infestarea
Cel mai frecvent semn al unei infestări cu molii de alimente este, desigur, observarea acestora. Moliile adulte au o lungime de aproximativ 1,3 cm și sunt de obicei gri, cu aripi de culoare maro ruginiu, bronz sau cupru. Larvele au aceeași lungime și sunt asemănătoare cu viermii, doar că nu au păr și au cinci perechi de picioare. Culoarea lor variază în mod normal între gri și alb, dar ele pot fi de culoare verde deschis, roz deschis, sau maro, în funcție de dieta lor. În cele din urmă, ouăle sunt de aceeași culoare ca și larvele și sunt destul de mici, de aproximativ 0.2 mm. De asemenea, este posibil să găsiți și coconi, pe care larvele le creează atunci când acestea sunt pregătite să treacă la stadiul de adulți și este foarte probabil să le găsiți departe de cămară (locul comun în care larvele ies), în diferite crăpături și fisuri, tocuri de uși, liniile dintre pereți și tavan, etc.
Un alt semn clar de infestare este prezența mătăsii pe diferitele produse alimentare, care face să pară că sunt oarecum legate împreună; aceasta apare ca rezultat al larvelor care produc mătase pe măsură ce mănâncă și care leagă bucățile de mâncare între ele. Asigurați-vă că verificați de asemenea toate capacele de la conserve și borcane, precum și toate colțurile și muchiile din cămară, astfel puteți descoperi ușor firele de mătase ale coconilor.
Atunci când căutați semne de infestare, țineți cont de faptul că e posibil să nu le găsiți atât de aproape de sursele de mâncare pe cât vă așteptați, precum și de faptul că produsele alimentare care nu sunt sigilate bine vor fi mai susceptibile de a fi infestate decât alimentele care sunt depozitate în recipiente din material tare, închise bine (cum ar fi cele din plastic sau din metal).
Tratarea infestării cu moliile de alimente
Moliile alimentare sunt foarte dificil de îndepărtat din gospodărie, deoarece, de obicei, o infestare nu se limitează doar la un singur loc; larvele se pot răspândi cu ușurință în întreaga casă, chiar dacă au eclozat inițial în cămară sau în bucătărie, târându-se prin fisuri și crăpături, pe plafoane și coconi . Prin urmare, chiar dacă ați identificat sursa de infestare, va trebui, probabil, să tratați întreaga gospodărie.
În primul rând, va trebui să inspectați elementele din cămară, acordând o atenție deosebită celor care au fost acolo pentru o lungă perioadă de timp. Țineți cont că larvele pot mesteca prin pungi sigilate sau recipiente din materiale mai puțin dure, astfel încât trebuie să vă asigurați că ați verificat toate elementele. Moliile de alimente se pot găsi, de asemenea și prin alte tipuri de alimente, cum ar fi mâncarea uscată pentru câini, semințele pentru păsări, flori uscate sau obiecte artizanale care includ semințe. Zonele în care făina sau alte produse folosite la coacere au fost vărsate, poate deveni, de asemenea, o zonă de reproducere pentru moliile de alimente.
Pasul cel mai important este eliminarea sursei problemei. Dacă ați descoperit care pachet a cauzat infestarea, atunci trebuie să-l aruncați imediat, dar nu uitați să-l înveliți strâns într-o pungă de plastic dacă nu doriți ca insectele să iasă și să se întoarcă în cămară. După ce ați identificat problema și ați aruncat bunurile care au fost infestate, următorul pas este curățarea cămării. Acest lucru trebuie făcut bine, pentru a vă asigura că eliminați toate posibilele larve sau ouă. Aruncați cerealele, pachetele de alimente care au falduri, deoarece moliile pot depune ouă in orice crăpătură, inclusiv în faldurile pachetelor, îndepărtați materialele de protecție de pe rafturi și spălați toate cutiile și borcanele nedeschise în apă caldă cu săpun. Asigurați-vă că uscați totul bine după curățare, deoarece moliile preferă spațiile umede și nu e de dorit să le oferiți un astfel de mediu.
Goliți rafturile și curățați-le complet. Scoateți-le, dacă este posibil, pentru a vă asigura că ajungeți în toate locurile. Aspirați-le și asigurați-vă că ați curățat colțurile, marginile, suporturile rafturilor și elementele de montare, de asemenea. După aspirare, puteți să le spălați fie cu apă și săpun și cu o soluție slabă cu clor, fie puteți folosi un amestec de oțet, ulei de mentă și apă. Asigurați-vă că uscați complet rafturile după aceea. Aceste amestecuri vor ucide ouăle și vor îndepărta orice alte molii adulte. După utilizarea aspiratorului, schimbați imediat punga și curățați-l. Aruncați sacul, dacă este de unică folosință, punându-l înainte într-o pungă de plastic. Dacă nu, goliți doar conținutul acestuia într-o pungă de plastic care poate fi închisă ermetic și spălați punga cu apă fierbinte și săpun.
După curățare, scoateți gunoiul și curățați și coșul de gunoi, pentru a vă asigura că nici un ou sau larvă nu a rămas în interiorul casei dumneavoastră.
Aveți grijă să spălați și să uscați toate recipientele pentru alimente înainte de a le utiliza din nou, chiar dacă nu prezintă nici un semn de infestare. Astfel veți evita să aduceți obiectele infestate în interiorul cămării, având în vedere că ouăle ascunse pot fi trecute cu vederea cu ușurință.
Asigurați-vă, atunci când refaceți depozitele cu mâncare, că nu cumpărați prea multe produse, deoarece astfel, moliile vor avea destul timp pentru a se dezvolta. Încercați să cumpărați cantitatea de mâncare pe care o veți consuma în perioada următoare. Este mai bine să păstrați alimentele cât mai proaspete și să evitați, în acest fel, o altă infestare.
Metode naturale de îndepărtare
După cum s-a menționat anterior, materialele infestate trebuie aruncate imediat, utilizate sau dezinfectate. Se poate folosi atât căldura cât și frigul pentru a ucide atât larvele cât și ouăle și, astfel, puteți pune alimentele respective în congelator și să le lăsați acolo între 2-3 zile. Pentru a face și mai eficient acest tratament, puteți alterna încălzind elementele la temperatura camerei și apoi să le băgați din nou la congelator. Încălzirea la cuptor la 48-60 ° C timp de aproximativ 20 de minute reprezintă tratamentul cu căldură pe care-l puteți folosi, dar trebuie realizat cu atenție astfel încât să nu se deterioreze alimentele. Totuși, ceea ce se recomandă, este să aruncați toate alimentele și ingredientele care au fost contaminate, având în vedere că acesta este cel mai eficient mod de a vă asigura că infestarea a fost complet tratată.
S-a dovedit, de asemenea, că moliile pot fi îndepărtate folosind uleiurile esențiale (cum ar fi menta, citronella, arborele de ceai, eucalipt, etc). Puteți face un amestec de apă cu aceste uleiuri și puteți folosi un pulverizator de presiune joasă, sau puteți spăla zonele infestate, de asemenea, cu oțet, care este o modalitate foarte bună de a steriliza spațiul și de a descuraja moliile să revină. Împrăștierea frunzelor de dafin, lavandă, a lemnului de cedru sau a mentei prin cămară sau dulapuri va avea același efect. Pentru a vă asigura că moliile sunt ținute la distanță, după umplerea cămării cu alimente, puteți plasa frunze de dafin nu numai pe rafturi, dar și în interiorul recipientelor pentru făină, orez sau alte alimente uscate.
Capcane și momeli
În ceea ce privește tratamentele active împotriva moliilor, nu sunt recomandate insecticidele, deoarece în principal, acestea pot fi dăunătoare elementelor care sunt păstrate în zonele în care se pot găsi de obicei moliile, (cum ar fi în cămări), dar și pentru că nu s-au dovedit a fi foarte eficiente. Unele insecticide, totuși, pot fi utile atunci când sunt aplicate în fisuri și crăpături, acolo unde larvele se ascund. Acestea se furnizează de obicei cu un injector, care se introduce în crăpături și fisuri, pentru a vă asigura că spray-ul acoperă toată zona.
De departe, modul cel mai recomandat de a scăpa de moliile de alimente este prin utilizarea capcanelor non-toxice, care opresc dezvoltarea moliilor adulte și astfel duc la distrugerea acestora. Acestea vin de obicei sub forma unei cutii triunghiulare și au o placă cu un adeziv extrem de lipicios care împrăștie aceiași feromoni pe care moliile de sex feminin le produc atunci când sunt gata de împerechere. Ca urmare, moliile de sex masculin vor urmări această momeală și vor fi prinse în capcană, ceea ce le va împiedica să ajungă la moliile de sex feminin și astfel va fi întrerupt ciclul de reproducere al moliilor de alimente. Cu cât mai multe capcane veți utiliza, cu atât mai multe molii de sex masculin veți prinde, și în concluzie, cu atât mai repede veți scăpa complet de moliile de alimente. Capcanele de acest gen pot ține până la 4 – 6 săptămâni, dar vor trebui să fie schimbate dacă se umplu cu molii moarte înainte de expirarea acestei perioade. Aceste capcane cu feromoni sunt destul de eficiente, deoarece chiar și dacă doar o jumătate din populație este eliminată, cealaltă jumătate va rămâne în imposibilitatea de a se împerechea, deci reprezintă o modalitate utilă de monitorizare a infestării.
Deoarece alimentele se pot infesta din nou foarte repede, atâta timp cât un număr mic de molii alimentare rămâne în interiorul casei, trebuie să vă asigurați că se continuă tratamentul și că le țineți departe de toate sursele de hrană (care se poate face prin păstrarea alimentelor la frigider) pentru perioada de timp necesară larvelor de a-și completa stadiul de pupă, plus durata de viață de adult (aproximativ o lună).
În cele din urmă, pentru a preveni o viitoare infestare, nu uitați să:
– curățați orice scurgeri din timpul gătitului; natura agentului de curățare în sine este mai puțin importantă decât acțiunea de curățare în sine;
– utilizați în cămară sau dulapuri elementele menționate mai sus, cum ar fi, frunze de dafin sau diverse uleiuri esențiale ca o modalitate de respingere a moliilor;
– păstrați semințele și alte produse la vrac care se infestează în mod frecvent (cum ar fi mâncarea pentru câini) în dependințe, departe de zona cămării;
– depozitați produsele pe care le păstrați în zona de cămară în recipiente care sunt închise în mod corespunzător pentru a preveni intrarea moliilor și care sunt suficient de groase pentru a preveni să fie pătrunse de larvele care se află în etapele târzii de dezvoltare. Moliile de alimente obișnuiesc să depună ouă pe o suprafață cu hrană astfel încât larvele să se poată alimenta și să crească; în cazul în care nu există alimente expuse, moliile nu vor avea unde să-și depună ouăle, iar dacă moliile nu au un loc unde să-și depună ouăle, populația va muri repede.