Având în vedere că s-au identificat aproximativ 400.000 de specii de cărăbuși, este clar că aceștia pot avea multe forme și mărimi. Unii pot fi benefici, iar alții pot provoca probleme destul de mari culturilor agricole și chiar caselor oamenilor. În funcție de specie, cărăbușii se hrănesc cu plante, fibre de origine animală, materie în descompunere și așa mai departe. Unii ucid insecte dăunătoare, în timp ce alții sunt ei înșiși dăunători distructivi. În cazul celor din urmă, dacă au ajuns să infesteze culturi sau casa dvs., trebuie să știți cum să scăpați de ei și ce metode trebuie să aplicați, cu scopul de a-i ține departe.
Unele larve de cărăbuși, cum ar fi cele ale cărăbușului care atacă covoarele, sau gândacul covoarelor, pot ataca fibrele naturale și penele, pot distruge lâna și alte materiale textile din interiorul casei dumneavoastră. Altele se hrănesc cu lemn de esență tare sau de bambus, sau cu orice alt tip de mobilier din lemn. În bucătărie, cărăbușul de făină și cărăbușul cerealelor poate afecta produsele alimentare. Aceștia pot provoca, de asemenea, daune majore în cazul în care reușesc să infesteze unități de producție sau magazine. Curtea dumneavoastră poate fi, de asemenea, afectată de viermi, care este o altă denumire pentru stadiul de larvă al cărăbușului. Aceștia pot deteriora peluze și spațiul verde atacând rădăcinile de iarbă, iar frunzele din copaci pot fi și acestea, afectate de cărăbușii de frunza de ulm, spre exemplu.
Cărăbușii benefici, cum ar fi buburuza, se hrănesc cu dăunătorii plantelor, cum ar fi afidele și păduchii, prezența lor fiind destul de apreciată într-o grădină. Cu toate acestea, chiar și ei pot deveni o bătaie de cap, deoarece la sfârșitul verii și toamna, sute de astfel de insecte pot fi observate pe afară, adunate în grupuri, în timp ce încearcă să-și găsească adăpost pentru iarna care se apropie.
Tipuri de cărăbuși și metode de eradicare
Cărăbușii sau gândacii de covor
Atunci când aveți de-a face cu o infestare, de orice fel, primul pas este identificarea tipului de dăunător pe care îl aveți, pentru a fi în măsură să stabiliți metodele corecte de eradicare.
În cazul infestărilor cu gândacii covoarelor, trebuie să fiți foarte atent la măsurile de control pe care le aplicați, deoarece acestea trebuie să fie foarte bine aplicate, datorită persistenței acestui dăunător. Aceștia pot deteriora grav covoarele, îmbrăcămintea și orice alte materiale pe care le întâlnesc. Puteți identifica infestarea cu gândacul de covor după urmele pe care lasă în urmă, cum ar fi granulele de fecale și cuticulele corpului năpârlite. Vă puteți aștepta să găsiți atât larve cât și adulți, iar aceștia pot fi recunoscuți cu ușurință prin benzile brune pe care le au pe corp și prin extensiile lungi la unul sau la ambele capete și prin corpul de formă ovală al cărăbușului adult. Cărăbușii au o gamă variată de culori, dar cei mai mulți au o combinație de negru și gri sau negru și maro. Unele soiuri au, de asemenea, galben sau alb pe spatele lor.
După identificarea tipului de cărăbuș, va trebui să găsiți sursa de infestare, care este în mod normal, indicată prin numărul mare de cuticule năpârlite și granule de fecale. Ele apar în mod normal în covoare, care pot fi găsite în dulapuri, sau în locuri mai întunecate, cum ar fi conductele de aer, plinte si mansarde, dar ei pot fi, de asemenea, atrași de dulapurile cu alimente, mâncarea pentru câini, flori proaspete și pensule. După ce ați găsit sursa de infestare, va trebui să curățați bine zona. Aspirați toate zonele cu covor din casa dvs., pentru a vă asigura că gândacii nu s-au răspândit și în alte camere. Încercați să aspirați tot mobilierul tapițat care nu poate fi spălat la mașină și încercați să mențineți un nivel adecvat de curățenie în toată casa, pentru a evita dezvoltarea de generații viitoare de cărăbuși de covoare. În funcție de gradul de infestare, poate fi necesar să aspirați de câteva ori pe zi, dar nu uitați să aruncați hainele infestate și punga de la aspirator, dacă nu doriți ca gândacii să scape și să vă cauzeze din nou probleme.
În cazul în care hainele nu au fost grav afectate, astfel încât nu trebui să le aruncați, cea mai bună variantă pentru a îndepărta gândacii este să le spălați în apă caldă, cu săpun, deoarece acest lucru va îndepărta orice urmă de infestare și apoi să le păstrați sigilate în recipiente etanșe. De asemenea, puteți să vă curățați covoarele și mobila tapițată, cu abur, pentru a vă asigura că nu mai au urme de ouă și de larve.
În cazul în care doar aspirarea și spălarea covoarelor nu vă face sa vă simțiți suficient de sigur, puteți utiliza, de asemenea, insecticide sub formă de aerosoli sau praf. Există soluții speciale care se vând împotriva gândacilor de covoare, pe care le puteți aplica în crăpături și în fisuri, locuri în care aceștia s-ar putea ascunde la fel de bine. În general, insecticidele pentru tratarea covoarelor care conțin clorpirifos, bendiocarb și aletrin sunt cele mai eficiente împotriva gândacilor de covoare. Puteți încerca, de asemenea, să împrăștiați acid boric sub formă de praf în zonele infestate, deoarece această soluție este non-toxică pentru oameni și va ucide aproape orice insectă care intră în contact cu substanța. Cu toate acestea, vă avertizăm că aceasta are un efect de albire, astfel încât trebuie să fiți atenți să nu o folosiți pe materiale de culoare închisă.
Capcanele cu feromoni pot fi de asemenea folosite împotriva cărăbușilor de covoare. Ele pot fi găsite sub formă de capcane cu clei, care pot fi plasate în apropierea fisurilor și crăpăturilor sau în orice alte zone unde se observă cărăbuși. Acestea vor atrage cărăbușii și îi vor omorî și în funcție de numărul de cărăbuși pe care îi veți vedea prinși în capcană, veți putea să vă faceți, de asemenea, o idee despre cât de mare este infestarea cu care aveți de-a face.
Pentru a-i împiedica să ajungă la interior, puteți utiliza, de asemenea, tratamente în aer liber, prin utilizarea de insecticide lichide de-a lungul zonelor cu pământ de lângă casă și în jurul porțiunii mai joase a fundației casei. Le puteți aplica cu ajutorul unui pulverizator de presiune joasă. Acesta este un pas important, mai ales în cazul în care bănuiți că infestarea provine dintr-un loc care are legătură cu exteriorul, cum ar fi un orificiu sau o conductă de aer. De asemenea, puteți trata alte potențiale zone de intrare, cum ar fi ferestrele, tocurile ușilor și conductele de utilități. O măsură suplimentară o reprezintă îndepărtarea cuiburilor de păsări din jurul casei, pentru că, de obicei, gândacii de covoare tind să-și depună ouăle acolo, astfel că prin distrugerea acestor adăposturi, gândacii vor trebui să se mute și veți reduce riscul de infestare.
După ce ați reușit să scăpați de infestare, asigurați-vă că aplicați măsuri preventive, cum ar fi protejarea elementelor predispuse la infestare, inspectarea florilor înainte de a le aduce în casă și păstrarea ușilor și ferestrelor închise. Gândacii de covoare nu pot trece prin pungile de plastic, astfel că păstrându-vă hainele care nu sunt de sezon, în recipiente etanșe de plastic, vor fi protejate de acești dăunători. De asemenea, prin deschiderea dulapurilor pentru câteva ore pe zi și prin expunerea hainelor la aer curat și la razele solare, se pot ține gândacii la distanță. Se pot pune așchii de lemn de cedru sau naftalină în zonele de depozitare, pentru a ține gândacii departe și în mod regulat curățați covoarele, pentru a evita o altă infestare.
Cărăbușii cerealelor și ai făinii
Când vine vorba de o infestare cauzată de cărăbușii cerealelor sau de cei ai făinii, pașii pe care trebuie să îi aplicați pentru a scăpa de aceștia sunt diferiți. Cărăbușii de făină sunt comuni în case și magazine alimentare, iar ei atacă făina și produsele din cereale depozitate. Își depun ouăle direct în făină, cereale sau în hrana uscată a animalelor de companie, unde pot rămâne timp de câteva luni, până la eclozare. După aceea, larvele încep să mănânce materialele din jurul lor, modificând calitatea produselor și provocând un miros neplăcut în făină. Cărăbușii de făină adulți pot, de asemenea, să se târască în pachete și se pot răspândi cu ușurință de la un tip de produs la altul.
Atunci când descoperiți un produs infectat, nu numai că trebuie să scăpați de el, dar trebuie să găsiți și sursa care a cauzat problema. Este foarte posibil ca produsul să fi fost contaminat înainte de a-l aduce acasă. După ce ați găsit sursa problemei și după ce ați scăpat de produsele infectate, va trebui să dezinfectați zona și să aplicați măsuri de prevenție, pentru a evita ca acest lucru să se întâmple din nou.
Căutați în detaliu prin toate produsele alimentare care nu sunt sigilate etanș. Țineți cont de faptul că acești dăunători se pot deplasa cu ușurință de la un produs la altul, mai ales în cazul în care acestea sunt depozitate în pungi de hârtie sau în cutii de carton. Cel mai bun mod de a depozita alimentele și de a le proteja este în pungi de plastic care sigilează în mod corespunzător sau în borcane de sticlă. Alte alimente, cum ar fi pastele, biscuiții, stafidele, orezul și pâinea, toate, pot fi contaminate de la făina infestată. Având în vedere că nu puteți vedea ouăle de coleoptere cu ochiul liber, în cazul în care suspectați că un recipient a fost infestat, este mai bine să-l aruncați cu totul.
După aruncarea produselor infestate, următorul pas pe care trebuie să-l faceți este curățarea zonei. Aspirați toate resturile alimentare rămase pe rafturi și în interiorul crăpăturilor și curățați dulapurile și oficiile cu un amestec de apă cu săpun, sau chiar un pic de clor, deoarece astfel vor muri ouăle rămase. După ce s-au uscat și sunt curate, puteți acoperi rafturile cu folie sau hârtie, doar pentru a adăuga o formă suplimentară de protecție împotriva viitorilor posibili invadatori. Puteți utiliza, de asemenea, ulei de eucalipt sau ulei de arbore de ceai pentru a opri apariția cărăbușilor, deoarece aceste uleiuri au un miros puternic, pe care cărăbușii nu îl agreează. Faceți tot posibilul să nu le asigurați acestor dăunători un mediu propice lor, deoarece aceștia preferă zonele umede și calde, pentru a se putea dezvolta. Chiar și baia ar putea fi un loc unde să găsiți o sursă de infestare, astfel încât asigurați-vă că păstrați întotdeauna curățenie în toată casa.
Aplicarea insecticidului este ultimul pas pe care trebuie să îl faceți. În cazul în care considerați că nu ați eliminat toate sursele posibile de infestare prin eliminarea pachetelor afectate și prin curățarea casei, puteți aplica insecticid, care ar trebui să intre în fisuri și în despărțituri ale pereților, cu scopul de a elimina orice cărăbuși de făină care s-ar putea ascunde. Având în vedere faptul că va trebui să-l aplicați în apropierea produselor alimentare, cel mai bun tip de insecticid în acest caz este pământul de diatomee. Fiind un produs cu grad de aliment, acesta va fi sigur pentru dvs., dar va afecta și ucide cu ușurință cărăbușii, prin străpungerea exoscheletului lor, ceea ce va duce la moartea lor prin deshidratare.
Prevenirea este esențială pentru oprirea infestărilor viitoare, astfel încât fiți atenți atunci când cumpărați făină și produse din cereale. Cumpărați întotdeauna cantități mici pentru a le putea folosi repede, deoarece cantitățile mai mari, care nu sunt utilizate pentru o perioadă mai lungă de timp, sunt mai predispuse la dezvoltarea cărăbușilor. Acest lucru se aplică și în cazul cutiilor de cereale, a mâncării uscate pentru câini și a condimentelor. Doar pentru a vă asigura, după achiziționarea produselor dvs., le puteți congela timp de 10-25 de zile, pentru a ucide orice urmă de ou sau larvă și apoi le puteți depozita într-un recipient etanș. Curățați întotdeauna firimiturile și lichidele vărsate și mențineți întotdeauna restul casei și al grădinii curate.
Buburuze
După cum am menționat anterior, buburuza nu este considerată un dăunător distructiv. Este destul de benefică, deoarece vânează insecte homoptere erbivore, precum afide sau purici, care sunt dăunători agricoli. Multe insecte din familia coccinellidae își depun ouăle direct în afide și în coloniile de purici de plante, pentru a se asigura că larvele lor au o sursă imediată de hrană. Cu toate acestea, chiar și aceste insecte apreciate pot deveni uneori dăunătoare. De obicei, atunci când temperaturile se încălzesc până la 60 ° F (18 ° C), după-amiaza târziu, după o perioadă de vreme mai rece, acestea vor roi pe sau în clădirile iluminate de soare. Roiuri de buburuze zboară la clădiri, din septembrie până în noiembrie, în funcție de locație și de condițiile meteorologice. Casele sau clădirile din apropierea câmpurilor sau pădurilor sunt deosebit de predispuse la infestare. În primul rând, acestea vor intra în hibernare, treptat, de multe ori încălzindu-se pe pereți, înainte de a intra în crăpăturile construcțiilor pe timp de noapte sau în perioadele cu vreme rece. Același lucru se întâmplă primăvara, doar că în sens invers, atunci când ies din hibernare. Pe măsură ce intră în clădiri, prin despărțituri, ele vor intra în camere, deoarece se ghidează după căldura care vine din camere, astfel încât veți putea găsi buburuze moarte în jurul ferestrelor.
Pentru a elimina acești dăunători, va trebui să utilizați un insecticid cu activitate reziduală, care se va aplica în interiorul și la exteriorul ferestrelor, pe pereți, tavane sau mansarde. De asemenea, puteți utiliza insecticid fumigant, pentru a vă asigura că ajunge în toate fisurile și crăpăturile din pereți. Aceste tipuri de metode de eradicare vor elimina cea mai mare parte a problemei, dar nu întreaga infestare, pentru că un număr mare de insecte se va afla în hibernare în zone care nu intră în contact cu insecticidele aplicate, cum ar fi cavitățile din pereți, zonele de pe acoperișuri sau dintre țigle. Insecticidele cu aerosol pot ține până la 1-2 luni după aplicarea lor, dar cu cât trece timpul, cu atât mai puțin eficiente vor deveni.
Insectele vor fi afectate numai dacă intră în contact cu zonele tratate. Un alt tip de soluție pe care o puteți folosi este acidul boric, dar, ca și în cazul altor insecticide, buburuzele vor trebui să intre în contact cu soluția. În cazurile de infestări mai mici, puteți utiliza soluții care produc vapori puternici, cum ar fi camforul sau mentolul. Puteți aplica unele esențe pe bază de citrice sau de citronella în locurile în care buburuzele au fost văzute ultima dată; nu numai că vor îndepărta orice miros pe care l-au lăsat în urmă buburuzele, limitând astfel șansele ca alte buburuze să fie atrase de locul respectiv, dar, de asemenea, se știe că îndepărtează cu totul buburuzele deoarece nu le place mirosul puternic.
Capcanele făcute din apă și săpun s-au dovedit, de asemenea, a fi eficiente. Pur și simplu umpleți boluri cu amestecul respectiv și plasați-le în locuri strategice, cum ar fi pe pervazuri sau lângă lămpi; lumina reflectată va atrage buburuzele și săpunul va reduce tensiunea apei, astfel încât, atunci când acestea vor cădea înăuntru, nu vor mai fi în stare să iasă la suprafață și să-și reia zborul și prin urmare se vor îneca.
În timpul verii, puteți preveni multe dintre aceste probleme cu buburuzele, prin inspectarea exteriorului casei și prin umplerea fisurilor din jurul ferestrelor și ușilor. Verificați mansarda, acoperișul și orificiile de ventilație, reparați plasele deteriorate și verificați starea sigiliilor de la toate ușile exterioare. Reparați toate plasele deteriorate și asigurați-vă că peticiți toate găurile care duc în pod din interiorul casei dvs. Aceste măsuri de prevenție ar trebui să țină buburuzele afară și să vă ajute să păstrați casa ferită de orice infestare.
Ai o întrebare?
PUNE O ÎNTREBARE